Călugăriţa, una dintre cele mai controversate şi misterioasse insecte din lume, este un prădător, aparent inofensiv. Au o statură impresionantă, femelele ajungând până la 13 centimetri, foarte mult pentru o insectă.
Fac parte din rândul Mantodea-Mantis, iar numele de călugăriţă provine chiar de la denumirea ei. În limba greacă, „mantis” înseamnă preot sau profet. În plus, graţie apendicilor, care se aseamănă perfect cu un credincios care se roagă, insecta a primit această denumire.
Trăiesc în liziera pădurilor
De regulă, Călugăriţa trăieşte în lunci şi liziera pădurilor, răspândită, cu precădere, în Asia şi Africa. Un lucru foarte important şi ciudat, aşa cum le este şi forma, de altfel, aceste insecte ajung să se omoare între ele atunci când sunt în căutare de hrană, mai ales în perioada fecundării.
Dacă trăiesc în libertate, nu au viaţă lungă, doar femelele supravieţuiesc până la maturitate. Restul, nu apucă sfârşitul verii. Însă, în captivitate, pot ajunge chiar până la doi ani de viaţă.
Nu sunt un pericol pentru oameni
De regulă, mănâncă insecte vii, dar, când este cazul şi sunt în perioada de reproducere, se mulţumesc şi cu cele moarte, şi chiar cu hrană vegetală. Chiar dacă este o insectă prădătoare, Călugăriţa nu reprezintă niciun fel de pericol pentru corpul uman.

Caută postări după categorii

